Am ajuns aproape entuziasmat acasa, dupa o zi pierduta inutil, cu gandul la deliciosii cartofi care vor fi transformati in mancaruri gustoase prin intermediul geniului meu culinar. Am intrat natural pe usa fara sa dau de banuit in privinta intentiilor mele gastronomice.La fel de natural mi-am dat jos geaca si ghiozanul si am facut lucrurile care se fac de obicei cand se ajunge acasa dupa o zi pierduta inutil.
M-am indreptat subtil spre camara unde ar fi trebuit sa se afle hrana mea cea pretioasa. Am cautat cartofii in sacosa lor, dar spre mirarea mea am dat de ceapa. "Ce chestie!", mi-am zis mirat, scarpinandu-ma in cotul care ma gadila enervant. Am rascolit camara pana am dat de niste cartofi, probabil ai colegilor, pe care i-am taiat si i-am pus la fiert.
Sau cel putin asta intentionam, pentru ca bricheta care a servit atata timp fara sa supere pe nimeni nu mai mergea. Insa aproape entuziasmul nu m-a parasit. Stiam ca un coleg de apartament cumparase o bricheta ieri. O caut cu frenezie, dar, surprinzator, nu o gasesc nicaieri. Incep sa-mi pierd din aproape entuziasmul de la inceput. il sun pe coleg: "Nu ai luat tu ieri o bricheta?", intreb plin de speranta. "Ba da. E la mine in buzunar. Am uitat-o in geaca."Mi-am perdut tot aproape entuziasmul.
Am mancat niste carnati.
2 comments:
erau cartofii lui edy
n-ai tu bafta lui gellu; dar poti persevera; cartofii fierti pot avea gust de andree la un moment dat (cunoscatorul stie de ce)
Post a Comment